RSS Feed

Jurnal de lectura (1)-Amintiri din subterana comunista

E

De ceva timp citesc intens despre comunism, sistem politic declarat ilegitim si criminal de presedintele Traian Basescu, si care ne-a distrus efectiv la toate nivelurile, mii de morti in inchisori, canal, Casa Poporului, sate distruse, cartiere demolate, biserici disparute etc. Inversare de valori, pupincurism la rang de politica de stat. Efectele celor 45 de ani de dominatie bolsevica se resimt si acum.

Una din cele mai bune carti pe care am citit-o, cu tristete si uimire, este „Clientii lui Tanti Varvara. Istorii clandestine”  (ed. Humanitas) de Stelian Tanase. Odata ca eu sunt fan Tanase, am citit romanele lui, foarte bune si restul cartilor scrie de acest intelectual de mare valoare.

Mai sus aveti cateva din editiile acestei extraordinare carti, inclusiv editii straine. Cartea a fost cred greu de documentat, cu ani buni de stat printre arhive. E povestea exceptional reconstituita, cu rigurozitate si talent literar, a ilegalistilor comunisti, scosi in afara legii in 1924, de legea Marzescu. Vieti clandestine pana la venirea tancurilor rusesti, al lui Stalin, in 1944, care au instaurat in Romania regimul de „democratie populara” si au alungat monarhia. Racovski, Ceausescu, Maures, Foris, Dej, M Pauker, Apostol, Patrascanu, Parvulescu, Draghici etc, toti coriferii comunisti au activat in ilegalitate, urmariti de Siguranta. Tanti Varvara era chiar porecla acesteia in perioada ilegalitatii. Haituiti, inchisi, condamnati, nu au incetat niciodata sa fie fanatici, sa creada orbeste in „revolutia proletara”. Asa cum arata in Epilog S. Tanase, ei au fost niste „fiinte ale intunericului” timp de 45 de ani. Foris ucis cu o ranga in cap, Patrascanu si Koffler impuscati in ceafa dupa procese simulacru, si alte si alte crime…toate sunt extraordinar de bine reconstituite documentar de Stelian Tanase.

O carte despre care s-a vorbit prea putin, care e o lectura obligatorie pentru cei care vor sa stie cine au fost cu adevarat comunistii, de unde au venit, ce au visat, si ce au ajuns….ce a fost Dej si Ceausescu, cum au ajuns ei  sa conduca despotic Romania.

Cititi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: